Atemporal
Published by Bogdan Ivanov at Smashwords
copyright 2011 Bogdan Ivanov
Smashwords Edition, License Notes
Thank you for downloading this free ebook. You are welcome to share it with your
friends. This book may be reproduced, copied and distributed for non-commercial
purposes, provided the book remains in its complete original form. If you enjoyed this
book, please return to Smashwords.com to discover other works by this author. Thank
you for your support.
Continut
Ca-ntotdeauna cenusa iubirii mele
Stai
Matasea tepilor imi racoreste foamea.
Scurge-mi o petala,
tu, vant hain.
Flacara apei imi potoleste mintea.
Racoreste-mi o secunda,
tu, zeu nerostit.
Tacerea iti aluneca pe sub ochi.
Tipa-mi o durere,
tu, dinte infipt.
Visul mi se-ascunde-ntre pleoape.
Deschide-mi o speranta,
tu, intuneric sihastru.
Sunet de patefon
...cand degetele mi se plimba prin nisipul alb,
si ideile-mi stralucesc in valuri,
si glasul imi striga numele de sub pietre,
si sufletul in gandurile tale mi se pierde,
si vantul ma imbie sa-ti gust mireasma,
si sa-ti sorb aroma pe plaja dimineata,
si sa-ti simt glasul, sa-ti aud privirea,
sa ma hranesc din tine alungand izbavirea,
sa ma inec in tine,
sa uit de mine,
sa fiu totul
si in tine,
si in mine,
ascunsi de timp -
univers cuprins intr-un chip,
si un soare fierbinte zambind
raze aurii in eul nostru
aruncandu-l in al zeilor rostru
in soapte aprinse-n noapte
si concepte suprimate
prin sunete dezgropate
lasate libere-n vid
incins in mod sublim
- atunci sunt tot ceea vreau sa fiu.
Amantism Adamant
Si eu voi fi cu tine totul,
dincolo de gustul si umbra ta,
si erosul tau si placerea mea.
Acum intuneca-ti privirea,
sa putem patrunde-n vis,
sa ne adancim in hedonism.
Simte-mi atingerea si glasul slab,
murmur de invesmant pe piciorul alb
si ritm cuprins in valuri de cearceaf.
Si eu voi fi ascuns in susur zerdiceaf,
amintiri neclare 'ncrustate-n pat,
sunete vagi trimise-n vid surpat.
Priveste intunericul alunecand pe trup
si raza vaga ce te strange-n crup,
si adevar primar in glas cristal.
Calc in pasi sihastrii pe hictal,
te las in urma mea cu-n ablas,
si-mi sterg urmele cu un ultim glas.
Aventura unui cuvant
Un cuvant ce trece prin piept
adulmeca drumul spre inima
si cheama restul de cuvinte
sa vina
sa intre adanc in ea
si s-o zgarie lasand sa curga
doar dor si speranta.
doarme cuvantul.
ascuns printre randuri
isi citeste gandul...
scris de un gand grabit,
taie foaia ca un fulger
timid
trasneste intr-un colt de vis.
sta singur
ascuns sub o alta masca.
Tremura cuvantul in singuratate.
isi smulge masca,
ii curge gandul
liber... il doare...
calatoreste
printre pagini-ngalbenite,
roase de timp... dar,
nu a gasit decat
cuvinte de nisip
de-l cauti acum,
il gasesti
tremurand de singuratate
in cartea scrisa cu ghimpi.
Schiop
cuvantul se-mpiedica
printre frazele intortocheate
ale unui gand.
Suspinand, se ridica mereu,
si-si continua cautarea.
Jumatate din el nu mai este,
o cauta,
o cheama,
o striga...
ecourile ii aud strigatul
de stinsa disperare.
o flacara arde intr-un colt,
gandul
i se stinge
in apa rece,
in dorinte infime
Alergand printre paginile ingalbenite,
arse de pasiunea ce candva i-a atins silabele,
cuvantul cade -
scrijelit pe un colt de hartie,
un manunchi de cerneala stearsa...
picioarele literelor slabe,
se lasa-n genunchi pe-o fraza,
adanc incrustata-n ganduri -
devorate, transfigurate-n timp.
se scurge usor din el,
sunet in amurg de viata,
lacrima de speranta,
amintiri ce par a nu fi,
rasete de copii...
Intoarcere
Deschid ochii si simt boala batranetii apasandu-mi umerii,
mananc pentru ultima data sacrificiul celui ce l-am crescut,
sorb lacom apa vietii din causul murdar al nevestii,
vars lacrimi stinse pe pamantul mamei si tatalui gand.
Sufletu-mi zambeste - parinti-mi sunt bunici plini de viata,
uitand boala batranetii pentru o clipa de speranta,
cu noua viata s-a nascut in ei o farama de bucurie,
o sarut, ii jur credinta-n rau si bine, ingerilor marturie.
Fericit, privesc prima si ultima iubire ce se stinge-n trecut,
pulsand amintirea-i fada-n fiorul si primul sarut,
in atingerea-i senina si clara a viitorului necunoscut,
plangand copilaresc sub aripa mamei, visand necugetand.
Un deget fin se plimba pe corpu-mi intinerind in clipa,
ganguresc cuvinte neprinse in plasa gandurilor de sticla,
lacom ating lumea prin priviri si inspir pentru prima oara,
inchid ochii, adancit in intunericul cald ce-a-ncetat sa mai doara.
Ar mai fi ceva de spus...
Poate ar mai fi ceva
ascuns printre umbre gri
si minciuni subtil create
spovedite in lumina neagra
Poate ar mai fi ceva
de spus
despre jocuri idioate
si ganduri depravate
Poate ar mai fi ceva
printre zambete incerte
poze cochete
si sunete de trompete
Poate ar mai fi ceva
de sters
intr-un flirt pervers
si cuvant complex.
Nedefinit
Care este rostul Soarelui acum
la sfarsit de drum?
Imi rade batjocoritor in fata
luminand locul
in care tu nu esti.
Ochii ingreunati
de praful mileniilor trecute
te viseaza mincinos.
Ce rost mai au
daca nu te pot privi?
Covorul de frunze aramii
sta neatins
sub talpile noastre -
tu fantasma,
eu visand.
Glasul meu,
ascuns in rafale de vant,
nu te mai ajunge -
pasesti printre lumi
la apus de soare.
De ce as mai sufla viata
intr-un cufar de amintiri -
cand peste visurile noastre
sta o cruce
si-un mormant?
Vizionar
1.
Un zambet se ascunde pe buze,
atinse usor de vant,
soptit in valuri
desfirate.
Ochii alearga prin paduri aprinse,
ascunse timid de astrii,
pierduti prin lacrimi
sarate.
Suflul se zbate in ritm stingher,
surprins tacut de viata,
ascuns intr-un ceas
viitor.
2.
Cand suflul se zbate
timpul tresare
sub pasii tai.
Sunete de amurg
se-ngramadesc
sub privirea ta.
Raze de luna
se unduiesc
sub gandul tau.
Si totul ingheata
cand tu
nu esti.
3.
Timpul curge usor printre cuvinte sterse,
se misca lenes intre un tic si un tac,
si lumina cade pe alese
peste un gand opac.
Se ascunde gandul printre nori de cuvinte,
tremura intr-un colt de vis,
si o soapta se misca fierbinte
prinsa-n hatis.
Un cuvant scapa pe sub priviri tacute,
cade pe un zambet aprins,
si clipele raman mute
intr-un timp pretins.
Trecutul moare intr-un viitor rece,
se stinge o lumanare,
si un sarut usor trece
prin valuri de mare.
4.
Clipe cat o vesnicie se misca-n dans funebru,
lumini de scena se plimba-n vis celebru,
maini se’ating intr-un viitor mai alb ca negru,
gratii ce pazesc un zid mult prea integru.
Lumi se’aprind in memorii trecute sub asternut,
sunete se sterg prafuite sub soare de amurg,
stele dispar in memorii false de demiurg,
cuvinte ce prin ceruri fade se scurg.
Un viitor aluneca-n trecut uitat,
si glasul sta sub apa intunecat,
o idee si-un gand abandonat
intr-un eu mult prea incarcat.
Timpul doarme - imbracat in scrum,
si tot ce-am fost, sta pierdut pe drum,
intr-un vis - un cutremur si-un zbucium,
doar momente slabe, aglomerate-n fum.
5.
Dansam printre lumini si umbre,
in pasi marunti si priviri scurte,
vorbe ascunse-n ritm ametitor
si amintiri uitate din viitor.
Tremura clipe ratacite-n gand,
lacrimi stranse-n suflu bland,
si regrete zboara-n vis,
te tin departe de paradis.
Soapte curg si maini se-ntind,
umbre cad si lumini se’aprind,
stele apar rand pe rand,
simfonia unei adieri de vant.
Si cuvintele se-nvart in jurul nostru,
si viitorul pluteste pe al zeilor rostru,
bucati din cer se rup si cad,
in distanta, in trecut nomad.
Casa Verde
1.
Casa noastra sta acum inchisa-ntre frunze,
doar pasi rataciti ii mai calca treptele ascunse.
Zgomote mute apar fantasme din trecut pierdut,
la granita dintre noapte si zi, iluzii de netrecut.
Candva pierdeam zilele pe iarba moale,
si lunile se scurgeau la deal, agale.
Am lasat o poveste in urma noastra,
seminte de pastrat intr-o vaza albastra.
Luna cade acum ca-ntotdeauna,
se-nfrupta iar din pamantul rece,
si razele ii misuna intruna -
nu vor sa mai plece.
Trupurile noastre stau prinse-n piatra
- in departare un caine latra -
si timpul sta inghetat sub clopot de apa,
doar cuvinte sterse intr-o carte nedreapta.
2.
Lumina soarelui sta ascunsa-n colt,
- ceasul ticaie pe birou fara rost -
cade si ultima petala din floarea veche;
rosu pierdut in timp fara pereche.
Mai stii ochii verzi din oglinda?
- pierduti de vreme in tinda
si zambetul ascuns sub ei
sorbind usor un ceai de tei.
Zambetul tau sta in piatra prins,
o fotografie peste care a nins,
si-n dansul memoriilor ascunse
ne lasam prinsi in cuvinte nespuse.
Doar artificii peste cerul negru
si lumini stinse fara foc in centru -
am intins mana, atunci, ca niciodata
dintr-un gand si o inima aberanta.
3.
De-ai putea sa-mi citesti in ochi,
ai vedea oare
trecutul captiv in ei?
Ai vedea povestea
asternuta pe foile galbene
ale timpului pierdut?
Ca o carte veche
stam prinsi
in timp acum.
Doar ochii-ti stau prizonieri
sub greutatea randurilor negre -
inima-ti tremura.
Iar eroul cuvintelor scrise
ar trebui sa fiu eu,
dar eroii adesea cad...
Nici lumini,
nici umbre,
nici eu.
Doar fantomele
unui viitor
parasit castel.
Fortareata cuvintelor mele
inconjoara tot
ce am fi.
Si casa verde
sta-nchisa-n gand
vechi, antic si de demult.
Doar trecatori rataciti in timp
si vietati scormonind
un viitor ce n-a fost.
Testament
Pasesti agale pe al meu
mormant,
sfaramandu-mi inima in bucati de lut.
Ma chemi la tine
in fiecare noapte,
ma amagesti cu invizibile soapte.
Valuri
de intuneric se prefac in apa,
umbre de foc apar ca prin ceata
si
ma cheama in fiecare noapte,
ma amagesc cu invizibile soapte.
Ma
pierd printre ele-n amar vis,
plutesc si stiu ca sunt
invins.
Si-nchid ochii acum la sfarsit de noapte,
lasandu-ma pe
aripile invizibilelor soapte.
Si cu un zambet acum cand
soarele rasare,
prins intre atatea indoielnice soapte amare,
ma
las purtat in zbor catre urmatorul pamant,
ma adancesc in noroiul
din inima mea de lut.
In flacara de lumanare
Pe razele de-ntuneric
ce izvorasc din sufletul meu,
sa pasesti usor.
Plasa lor este adancita-n
fantasmele din trecut -
apasa incet pe ea
sa nu o rupi.
Da-o incet la o parte
si arata-ti chipul -
la lumina flacarii de lumanare
sa-ti vad zambetul - raza de soare.
Tu, spirit ascuns in mine,
ramai aici in viitor
si lasa-ti
trecutul si prezentul,
temerile si viata,
trupului muritor.
Vino cu mine,
acum,
in lumanare,
si lasa-ti deoparte
gandurile amare.
In flacara de lumanare
vom fi noi doi,
tu, raza de soare,
eu, un damnat strigoi.
Plumb
Se-ntind la picioarele mele umbre
ce ma trag sub pamant,
se nasc in inima mea vise sumbre
ce sapa-n mine adanc.
Inchid ochii si ii aud cuvintele amare
de dincolo de zare.
Adorm in intunericul din mine in fiecare noapte,
alunec in soapte…
Intind mana prin bezna sa ating un vis
plin de lacrimi si foc nestins.
Privesc un ochi trist in apa din trecut,
plin, murdar de pamant.
Nu mai pot sa dansez nici la mine-n gand
pe sufletul meu de lut.
Nu mai vad decat lacrimi, carne si oase
prin valuri spumoase.
In mine nu mai gasesc nici un gand frumos,
nici carnea vie de pe os…
Pe carari de lumini albastre ma las dus de vant
sa-mi vad al meu mormant
de plumb.
In trecut adanc…
1.
De ce atunci cand intind mana dupa vise
le scap printre degete rasfirate ?
Si daca vreau sa-nchid pumnul,
sa le tin captive,
ma doare fiecare suflu?
Si daca vreau sa-mi privesc dorintele
orbesc in lumina lor?
Am incetat sa-ti mai respir aerul
si sa-ti spun visele mele…
Dorinte nu mai doresc sa am,
nici in pumn nu le mai vreau.
Acolo ma voi inchide eu,
fara vise,
fara dorinte,
fara suflu…
Si-l voi arunca departe de mine
in Abis…
Si de ce suflul nu ma mai doare?
Eu sunt dorinta mea,
si suflul meu,
si visul meu
- Destinul meu!
2.
De ce te simt in mine
de fiecare data cand graiesti?
De ce incetez sa respir
atunci cand te privesc?
De ce sufletul tau tace
si nu-mi mai vorbeste?
Ce se-ntampla in noi?
Cuvinte nu mai am sa-ti spun.
Priveste-ma si asculta - ce vezi ?
Dispret sau amor?
Tu in mine sau eu in tine?
Imi lipseste suflul tau
de cand nu-ti mai inspir
mireasma.
Te caut in mine si te-aud plangand.
De ce nu-mi vorbesti?
Te strig.
De ce nu-mi raspunzi?
Nici un gand nu aud, nici un cuvant
nu simt…
cel putin un adio…
3.
Rasete aluneca pe langa mine
si ma trag cu ele
in neant.
Adorm in plansete nestinse,
in vise triste.
Inchid ochii intr-o zi
ce nu a fost a mea.
De ce nu mai vad
ce am vazut si pana acum?
Este o iluzie din trecut
sau adevar?
Inima imi bate mai incet
si suflul nu vrea sa mai iasa…
Eu visez la zile ce-au trecut
peste noi. Tu, la ce?
Ce ganduri ai fara mine?
Ce simti fara eul meu?
In lacrimi ce nu se vad
te ineci oare
asemeni mie?
sau tu esti rasetul
ce aluneca pe langa mine?
De ce-mi curg lacrimi
si tu nu le vezi?
In mine adanc nu sunt nici eu…
unde sunt, daca nici la tine-n gand?
De ce nu te simt langa mine
cand te privesc?
Unde esti atunci cand te chem?
De ce nu mai vrea nimeni sa vada
ceea ce vad si eu?
De ce te-ai scuns fara sa-mi spui
de tine si eu?
Curg lacrimi din ochii nostri
si nu stim ca suntem noi…
4.
Inchid ochii
si-mi inund sufletul
imi inec inima…
Vreau sa aud cuvantul
ce-l tii in tine…
Oare este al meu?
De ce cand intind mana dupa tine
tu te-ndepartezi si mai mult?
Astept sa vad
pasii tai apropiindu-se
de timpul meu.
Strig dupa tine prin intunericul meu
sa te simt aproape…
Dar tot nu te vad.
Nici tu nu esti, nici eu,
nici noi…
5.
Rasetul nu ti-l mai aud
decat din departare
adus de vant…
Si nu mai vad
decat eul tau
ce mocneste-n mine.
Vei mai incepe, vreodata,
sa arzi in mine ca altadata?
Sau singur ma voi consuma
in flacarile iluziei noastre?
As da drumul visului meu
din pumn, dar daca
nu se mai intoarce?
Ti-as trimite si
suflul meu
- Dar tu?
Tu mi-ai da suflul tau?
Tu mi-ai arata visul tau?
Dorinta ta?
Sau fantasme
ale unei iluzii
din trecut?
6.
Mai esti inca in lacrimile mele
stand de veghe
la poarta sufletului meu ?
Am obosit sa fiu inecat
in temerile copilariei mele…
Ranile ce le am
nu se vindeca
nici cand te vad
ci mai mult se adancesc.
Prin timp m-ai captivat
cu gandul tau
prin suflul tau
m-ai creeat.
Voi da drumul
temerilor mele
trecutului meu
suflului tau
ii voi sopti in noapte.
7.
Pe o sarma de ghimpi
atarna trecutul nostru…
Doar viitorul zboara liber.
E clipa cand trebuie
sa ii dau drumul in neant…
Fara nici un cuvant,
ori suflu ori gand,
fara lacrimi ori suspine
fara scrum de destine…
E clipa sa-ti dau drumul
din inchisoarea neagra
a sufletului meu.
Amandoi cu un suflu la unison,
ca inainte,
daramam zabrelele de fier ruginit.
Nu te mai pot vedea,
nu te mai pot creea
in mine…
Adio,
fantasma a unei iluzii din trecut.
Adio,
iluzia mea.
Strig Adio
prin trecut adanc
si ma nasc
intr-un nou gand.
O singura lacrima
Nu mai vreau acum decat un ultim dans,
prin cantec sa ne despartim intr-un singur pas -
sa ne amintim tresariri ce-au fost in trecut,
sperante si vise ce le-am avut.
Sangerez prin lacrimi ce-ti aluneca pe gat,
privesc si iubesc un nou dispretuitor gand.
Nici un cuvant, nimic nu mai pot sa aud,
greutatea trecutului acum nu mai pot sa o duc.
Acum mai curge o singura lacrima rece
si-ngheata-n vidul timpului ce trece,
cu tine-n gand acum nu mai adorm,
pe valuri de emotii nu mai zbor.
Colectionarul de oase
Merg cu o galeata-n mana si calc tare pe pamant,
merg printer cruci si aduna oasele din fiecare mormant.
Sunt pentru colectia me de buze si oseminte,
pentru colectia mea de morminte.
Asez oasele pe umerase-n cuier,
si buzele le pun pe ultimul raft in sifonier.
Doar ochiul ei il pun in frigider,
alaturi de bratul meu de dulgher.
Ma asez pe patul meu de oase,
langa schelete si unghii roase.
Perna mea e din buze moarte,
visele doar imperceptibile soapte.
Lumina apare si mi se face foame
in casa plina de poame.
Mananc un sandvis cu buze si oase
pe un scaun de unghii roase.
Merg iar cu o galeata-n mana si calc tare pe pamant,
merg printre cruci si caut corpul putred al unui muribund.
Un exponat nou pentru colectia mea de oase,
pentru colectia mea de buze si unghii roase.
Ca-ntotdeauna cenusa iubirii mele
Ca-ntotdeauna buzele i le ating usor sa nu i le trezesc,
ma oglindesc in ochii ei pe chip ingeresc,
ii prind degetele-n palma mea si-o implor prin soapte,
sa se-ntoarca de pe drumul ce duce spre vesnica noapte.
Ca-ntotdeauna nu mai este calda, ci buza de sus ii e rece,
eu prin veac acelasi si ea imbatranind cu vremea ce trece,
oglindirea mi-o privesc in ochiul imbietor si dulce,
alaturi de ea ma contopesc bucuros cu Mincinoasa Cruce.
Ca-ntotdeauna vorbe dulci acum ea nu mai are,
prin lumina Soarelui gol si rece imi spune sarutari amare,
fara glas, fara de cuvinte ori suspine grele,
prin fantasme, vedenii si adjuvante iele.
Ca-ntotdeauna ma-aplec si-acum, si-o sarut prin gand,
pe buzele vineti, degetele-i inghetate si arcticul gat,
fara sunete, fara suspine ori ganduri amare,
privesc si eu acum spre crucea Regelui Soare.
Ca-ntotdeauna cenusa iubirii mele o vars acum in mare,
si apa-nvolburata acum suspina si glasuri nu mai are,
si norii vin, si plang, si implora, si suspina,
si nici Soarele nu mai arunca cu lumina.
Pe sub pleoape
Se mai aude strigatul meu din zile ce-au apus,
glasuri si cuvinte ce cu greu s-au spus.
Sunete ce implorau intrarea pe vesnicul drum,
prin vremuri si destine devenite scrum.
Nu stiam atunci unde sunt, unde am ajuns,
prin poarta se auzea acelasi vesnic raspuns.
Am strigat, si-am plans, si-am implorat,
am iubit, si-am plans, si-am uitat.
Plangeau nori deasupra mea cu mine,
tristi de prea multe sfaramate destine.
Candva si ei aici au stat si-au implorat
si au iubit, si-au plans, dar n-au uitat.
Prin ceata vremurilor de acum mii de ani
au strigat, si-au plans in fata aprigilor dusmani.
Candva si eu voi striga si voi plange alaturi de ei,
si voi implora iubirea pentru fiii mei.
Dar acum aud acelasi vesnic “Nu” gol si rece
prin lumina trista a vremii ce trece.
Si implor destinul prin cuvinte nespuse
si-aud, si plang, si ma uit printre ganduri ascunse.
Pe sub pleoape ma ascund in intuneric vesnic,
ma las mintit de al destinului sfesnic.
Inchid ochii, si plang, si-aud si uit ca am iubit,
ma pierd printre vise ale unei vieti ce-am dorit.
Printre ganduri ascunse ma-ngrop si eu adanc,
si pe sub pleoape imi vad urmasul prunc.
Si alaturi de el plang, si strig si implor,
in fata portii interzisa oricarui muritor.
Strigam, si plangem si imploram Soarele vesnic si rece,
iubim si murim o data cu vremea ce trece,
ne pierdem printre vise ale unei vieti ce-am dorit,
inchidem ochii, si plangem, si-auzim si uitam ca-am iubit.
Au murit zeii
Isi tarasc vesnicia dupa ei
si isi spun Zei.
S-au nascut candva in trecut
si-au fost multi cei ce i-au vazut.
Dar tot atunci au disparut.
…………………………………………………………….
Doar un gand mai cutremura acum vechiul pamant,
doar un gand mai aduce aminte de vechile fapturi de lut.
Se lasa purtat pe valuri de lumini,
pe trepte impins de mii de tipete si un singur amin.
Cerul plange in urma lor,
si pamantul simte taria oaselor.
Se cutremura totul si o piatra se ridica,
si praful, si vantul forma i-o indica.
Si cu litere amortite, moarte, apare scris:
“Oare Zeii au murit?”
Ploaie
Cad picaturi de ploaie peste aridul pamant,
bate vantul usor ca un subtil gand
- praful se lasa topit.
Corbi se ridica-n aer si plutesc,
ochi de cristal spre pamant privesc
- nori se ciocnesc.
Soarele palid se zbate-n ceata groasa,
lumini usoare ating cate-o brazda
- cad praguri de lumini.
Soarele se-ascunde dupa nori ce se ciocnesc,
printre praguri de lumini corbi plutesc
- vantul sufla.
Prea mult timp
mana ma doare mult prea tare,
prea mult timp am folosit-o
la lucruri grele.
am tinut in ea focul creatiei,
creionul maretiei.
am scris si am creat,
am scris si am distrus,
am sters si am creat,
am sters si am distrus.
lumi intregi mi se intind la picioare,
lumi ma cred un soare.
dar mana asta ma doare mult prea tare,
- prea mult timp nu a simtit mana fina a singuratatii,
prea mult timp am creat,
prea mult timp am distrus
Ceas
Stau si ma uit la ceasul
de pe birou,
in fortez ochii -
poate minutarul,
poate secundarul
o va lua inapoi.
Veioza imi lumineaza caietul,
coala de hartie aluneca sub creion,
negru,
usor.
si mana stanga,
zgarie lemnul galbui
si sar scantei.
dar orarul nu vrea
sa-mi asculte porunca,
nu o ia inapoi.
Memorii
Amintiri ma urmaresc si nu-mi dau pace,
sub tortura ma tin si -
si totusi,
parca as arunca totul intr-un cerc de foc,
sa arda,
in urma lor cenusa sa lase si sa calc pe ea,
s-o strivesc sub pasii mei,
sa simt cum fiecare lucru trosneste
in mintea mea.
Dar focul s-a stins de mult,
si s-au topit si lumanarile de cult.
Ridic ochii si privesc,
imi intredeschid fiinta
si zambesc.
Zambet
Zambetul ciudat ce mi se-asaza pe buze,
fetele acelor indepartate muze
- nu sunt ale mele.
Le-am gasit aruncate in spatele blocului, in ghena,
si langa ele o viata fumigena.
Fumul iesea si ramanea in aer, suspendat,
si imaginea ei aparea pe suport argintat.
o atingeam,
o mangaiam,
o iubeam.
Dar s-a spulberat
si am ramas cu acest zambet ciudat -
zambet ce nu-mi apartine.
Sunete
Stau singur pe o platforma de vise
si ascult -
cum cranii cad pe pamant imbibat cu sange,
cum se desfac aripi si se zbat in mormant,
cum cruci se sparg si lumini se-arunca-n adanc,
cum sclipiri de argint se-arunca-n viitor
cum in intuneric cade fiecare muritor.
si intorc privirea si privesc
cum rauri de sange pe fata mea se contopesc.
Resurectie
Strazile sunt pustii si nimicul ma inghesuie in vid,
lumini se joaca-n jurul meu si aripi de-ntuneric isi intind.
Imi deschid sicriul si-n aripi de corb ma-nchid,
intind mana si privirea in zbor mi-o prind.
Valuri de apa sterg imagini ce-am avut,
dispar temeri ce nu le-am vrut.
Cuvinte se rotesc si dispar in zare,
privirea mi se afunda-n soare.
Si privesc tot ce-am fost si-am avut,
vieti ce le-am trait si nu le-am stiut -
imi intorc privirea si ascult.
Pe aripi de corb
Stafiile firelor de praf pasesc usor in noapte,
crucea mormantului meu se sparge-n soapte,
ma ridic din sicriul meu si plec mai departe.
Razele lunii trec pe la mine in corp,
inchid ochii si-n starea mea de orb
imi incredintez moartea in corb.
Aripile mi le-ntind in noapte
si-ncerc sa zbor pe mii de soapte,
ma ridic in aer si plec mai departe.
Negru diamant
Aerul trece pe langa mine si vreau cu bratul sa-l ating,
spatele mi se cresteaza si, din sange, aripi albe se intind.
Privesc cum vazul imi este luat si aruncat spre cer
si singur raman sa tremur, sa-nghet in staticul ger.
Picaturi de gheata se rostogolesc pe obrazul meu
si ma ard in carnea me de semi-zeu.
Aripile bat ca doua clopote in zi de mort
si lumanari se sting de pe pamantul tot.
Mana o intind si cuburi de gheata prind,
degetele haotic le misc si pumnu-l inchid
- si cu el si eu.
Aripi se-aprind
Lumini se plimba-n jurul meu,
intunericul dispare violent si eu
ma inec in zgomot orbitor,
vreau sa strig si nu pot cere ajutor.
Cruci in fata mea se-ntind,
umbra mea si umbra lor se-aprind,
alerg dupa glasuri, incerc sa le prind,
intind mana si ating fara sa simt.
Ma sting in intuneric,
ating fara sa simt
fiecare nimic
- si lumina ma prinde, si cad,
privesc si doresc
in lumini sa decad.
Cruci se-aprind si vederea mi-o inchid,
sfere de lumini trec pe langa mine
si le ating.
Umbra mea se-ntinde pana-n umbra lor -
si ochii mi se pierd intr-o minune a universului incolor.
Static
Ma transform fara sa vad, fara sa simt,
imi privesc ochii opaci si ii inchid.
Alerg in mers, merg in alergat,
vantul trece pe langa mine turbat.
Ii aud glasul si ma opresc,
chipul i-l privesc...
Ma-ntorc in timp, cu mine si vantul,
momente ingheata-n fata mea si dorul
de privirea sa.
Intind mana si o ating,
dar totusi nu o simt.
Timpul se dezgheata si cu el si eu,
invat sa prind aripi si zbor
fara sa plutesc mereu.
Aripi se rup
1.
Nu puteam, nu vedeam
in intuneric, ma ascundeam
si doream sa ma inec
in spatiu, in regret.
Ma plimbam in negura,
dormeam pe a prapastiei gura
si incercam, dar nu puteam...
si in timp decadeam.
Treceau pe langa mine clipe
si ma minteau, ma amageau
si-mi spuneau,-mi sopteau
ca au trecut mii de minute...
Si fara sa cad decadeam,
vroiam sa strig si nu puteam,
ma aplecam si priveam,
inceputul mi-l vedeam.
Ma-ntindeam spre nor,
orbeam in lumina lor,
decadeam in lumina amara
si-ncercam sa ies afara.
Atingeam spatiul in intuneric,
dispretuiam si iubeam nimic,
orbeam in bezna eternului abis
si cadeam in vis...
Nu puteam, nu vedeam,
in negura ma plimbam,
pe langa mine clipe treceau,
si fara sa cad decadeam.
Spre nor ma-ntindeam,
in intunericul sau orbeam,
nimic iubeam si dispretuiam,
spatiul il impingeam.
2.
Vantul ma-mpinge,
aprig complice...
Vroiam sa strig si nu puteam,
gura imi spunea ca iubeam
iar eu dispretuiam.
Intunericul crestea in fata mea,
spatiul vroia sa se stranga si nu putea...
timpul vroia sa se dilate si nu reusea...
Si-n poza de fantasma spiritul marii se crea,
la mormantul unui om un ultim suflet ratacea,
O pasare neagra, un corb
se ruga catre orb.
Un profet prevestea o fata din oglinzi,
dorinte ce ma vor cuprinde
si o punga ce-o voi prinde -
intr-o noapte ce se va aprinde.
... si fara sa vreau, fara sa stiu cadeam,
gura imi spunea ca iubeam
iar eu dispretuiam...
Perpetuum mobile
Clipe se-aduna-n timp,
puncte se ratacesc prin chip
de inger magnific.
Se strang ore in ermetic plic,
lumini se joaca frenetic
prin timp.
Alerg prin timp si univers,
ma opresc din alergat, din mers
nebun, nebun celest.
Ma-ntorc si privesc,
ma-ntorc si doresc
sa prind un timp ceresc.
Imping spatiul cu un deget,
ma ridic si timpul il repet
dormind in regret.
Un suflu greu ma trage-n timp,
lumini se ratacesc prin chip
captiv in plic.
Alerg prin timp si ma-ntorc,
imping spatiul si-mi fac loc...
sa strig: “Stop!”
Pe aripi orbind
Orbind pe aripi de abanos,
cercetand in morminte fiecare os,
imi caut trupul de demon
si glasul de om.
Orbind in intuneric,
cercetand fiecare Nimic,
imi caut suflul de inger
si spiritul de om.
Orbind pe carari de nemurire,
cercetand fiecare amintire,
imi caut gandul amar
si suflul ars.
... inainte treceau prin fata mea lumini,
- acum totul este in umbre cenusii.
... chiar si mana aceasta bleaga
de-atata gandit fara rost,
... chiar si gandirea mea neroada
si pozitia mea de om prost!
... totul in jurul meu este in umbre
- pictate imagini sumbre...
si idealurile mele de om nemuritor,
si ideile mele de om atotstapanitor,
si eu -
eu tot sunt o umbra
sumbra ce te-asteapta.
Te astept in a mea visare
iubesc o stare
de acuta nepasare.
Te astept sa vii sa cazi
in lacrimile mele amare,
prapastii in mine sa casti,
sa plangi pentru fiecare zare.
sa iubesti cenusa existentei mele,
sa te ineci in dorinte aspre, grele.
Iubesc o stare de nepasare acuta,
doresc sa iubesc ca o bruta.
Ochii mi se-nchid,
bratele-mi cad,
existenta-mi dispare
dincolo de zare.
Si ramai la mine-n vis,
in destramare un paradis.
Te zbati sa evadezi
din inchisoarea sufletului meu,
incerci sa ma-ntelegi (mereu)
si te-nchizi intr-o colivie
pentru vesnicie.
Aripile tale de inger nebun
imi perforeaza spiritul si fiecare gand -
vorbele tale trec prin mine,
dincolo de noi, dincolo de tine.
In interiorul meu te zbati continuu
si nu reusesti
din abisul meu sa evadezi.
Poate este un abrupt vis,
un iluzoriu abis -
poate in destramare un paradis.
Paradis al ingerilor ce cad,
al unor ingeri ce se zbat
in libera cadere –
din spiritul meu gandul tau
sa evadeze.
Ma adancesc in temeri
ce nu-mi apartin,
alunec pe carari ce-mi parvin.
Alerg dupa tine
sa te prind,
sa te strang,
sa te simt.
Ma retrag in mine -
invat sa simt si nu mai ating,
invat sa vad si nu mai privesc,
invat sa cad si ma ridic,
si te simt,
si te strang,
si te prind
la piept.
In sfarsit
am orbit!
Titanii
- in zborul spre necunoscut
mii de aripi li se frang.
Cateodata mai poposesc asupra unei pietre de mormant
si privesc catre Ingerii de pamant.
- calatori prin cosmos
si sfidatori lui Cronos.
Cateodata mai varsa lacrimi peste acest pamant
plangand soarta fapturii de lut.
- sunt eterni in viata
nascatori de speranta.
Cateodata canta in triluri divine catrene
laudand vietile eterne.
- in bataia aripilor lor
se naste fiecare muritor.
Cateodata se-aduna toti in cor si pe aripi se-nalta-n zbor
pana ce ating cel mai de sus nor.
- in vuietul lor maret
se naste al vremii staret.
Cateodata se-aduna toti in cerc in jurul profetului de lut
sa cunoasca viitorul acestui pamant.
- si-ncojoara intreaga lume
pe valuri de apa tulbure.
Cateodata suspina privind spre acest colt de Univers
sa vada lucrarea duhului ingeresc.
Si totusi nu simt
lumini si umbre se plimba prin fata mea,
inting mana dupa ea sa-i simt atingerea…
- si totusi nu simt.
imi aud numele strigat din cele patru parti
si mi se pare ca aud glasuri de morti…
- si totusi nu simt.
ma ridic si praful de pe mine se cutremura,
vantul bate si-l aud cum murmura…
- si totusi nu simt.
imi dau drumul sa alunec pe ale vietii carari
si mi se aprind pe drum mii de lumanari…
- si totusi nu simt.
Bratara
bratara aceasta este tot ce de la ea mi-a ramas
si mirosul ei rezident in nari, in nas.
imagini fugitive, iubiri netraite, glasuri auzite -
iluzii ce-mi dau sperantele mult dorite.
o gasesc mereu in visul meu,
vreau s-o ating si-ntind mana spre ea,
vreau s-o simt, sa-i simt iubirea…
bratara aceasta este tot ce a fost odata:
fericirea noastra uitata.
viata mea, viata ei, viata nostra
legata, captiva in aceasta bratara…
eu un Adam, ea o Eva, am adus
cu noi visul unei nopti de august:
sa traim si totusi
sa nu fim.
Palid trandafir
… si crucea mormantului imi aduce aminte de ea,
de orele petrecute in sir, zile-mpreuna, iubirea…
… si strazile pe care le colindam in noapte amandoi,
strazi ce acum sunt doar niste vagi amintiri, strigoi…
… si fulgii de zapada ce-mi cad uneori pe obraz, pe buze
- sarutari reci de dincolo de mormant, sarutari - muze.
… si adierea vantului de vara ce printre degete imi trece
- atingerea mainilor ei de dincolo de mormant atat de rece.
… si fotografia ei: ochi dulci, imbietori, buze rosi de sange,
lacrimile sale: picaturi cristaline ale cerului ce plange.
… si steaua de sus ce straluceste-n oglinda lacului albastru
ce ma face uneori sa cred ca ea este acel straniu astru…
… si fiecare zi din nemurirea mea stupida,
fata mea, obrazul meu neras din oglinda…
… si pamantul de sub picioarele mele, de sub urma mea;
toate aceste amintiri nu fac decat sa-mi accentueze durerea…
Confiteor
1.
Acesta sunt eu.
Arogant precum un vechi zmeu.
M-am nascut in vremuri antice
si-am trait prin spatii cubice.
Am dat viata nefiintei
si am luat viata fiintei.
Am iubit dracescul si vibratiile pamantului,
am dorit sa stapanesc puterea Anticului.
Acesta sunt eu.
Primul plamadit de cel mai mare zeu.
M-am nascut prin propria vointa
si am luat infatisare de blanda fiinta.
Am dat Soarele si marea lumii pamantesti,
am dat si Luna suparand legiunile Ingeresti.
Am iubit sa fiu adorat de pamanteni ca un zeu
si-am fost alungat de catre Idiotul Zeu.
2.
Nimeni nu stie cum este sa fii omul rau din spatele gratiilor de fier.
Nimeni nu stie cum este sa te prefaci in spatele ochilor de bland miel.
Nici macar carnea rece ce ramane pe pamant in urma mea,
nici macar sangele varsat adeseori ca sa scap de rautatea mea.
Sangele varsat, rosu, intunecat, murdar, vascos,
rezistenta si albul fiecarui lovit os,
totul ma face sa ma simt mai bine
si sa mai pot trai pana maine.
Dar oamenii - oamenii nu-mi inteleg nevoia de a fi rau,
oamenii nu vor sa stie ca tot ce-i asteapta e doar un hau -
adanc, lipsit de marimi, un abis fara capat, un abis
ce-mi da tarcoale in fiecare noapte, in fiecare vis.
Nici ingerii de pamant nu ma mai cunosc, nu-mi mai dau nici o speranta.
Nici iubirile mele nu vor sa ma mai cunoasca, sa-mi dea un semn de viata.
Au plecat cu toti, au plecat departe de mine, isi continua a lor viata
dincolo de aceste gratii, dincolo de moartea mea, dincolo de a mea speranta.
Hei, voi, oameni stupizi! credeti ca am nevoie de ajutorul vostru stupid:
jalnic raspuns de om neinsemnat, fara rost, inutil, pitic, mic?
Nu vreau decat sa va mai vad decat o singura data, sa vad ochi de om
, de bland om, crescut sa creasca, sa creada ca el este stapan peste om.
Acum e timpul sa te parasesc viata. E timpul ca eu sa plec
si nu vreau nimic in plus, decat ca eu sa aleg
cum voi pleca. Nu vreau ca oamenii sa-mi hotarasca soarta
iar apoi sa-si imbogateasca arta ...
…arta de a ucide, de a omori, de a distruge
omul si totul ce viata duce…
3.
poate ea va intelege intr-o zi
si nu va mai plange
crezand ca eu sunt un Inger.
poate si eu voi intelege intr-o zi
si nu voi mai plange
crezand ca ea este un Inger.
de-as fi Inger, Inger as iubi,
de-as fi muritor, nemurire as iubi,
dar eu sunt nimic si eu iubesc totul:
chiar si Ingeri, Demoni sau morminte.
poate voi iubi si altceva decat totul :
poate chiar omul.
O noapte
Am ajuns in gara sufletelor ratacite.
M-au pus in asteptare.
Mi s-a dat un bilet -
scrie pe el: bilet!
Trebuia sa iau trenul de pe peronul sapte.
Am consumat toate cele noua vieti
si acum sunt la mana unor ingeri beti.
Dar ea m-a escortat pana aici
si mi-a mai dat inca o noapte de neuitat.
Uneori vroiam sa-i ating coapsele,
alteori sanii sai - mai mult decat copti -
si ma-ncurcam in aripi de morti.
Cand vroiam sa-i ating buzele rosi de sange
imi aparea in fata ochilor al mortii inger.
Stiam ca ea este ingerul meu. Mi-a spus mai demult,
dar nu stiam ca face parte din al mortii cult.
Si pana la urma noaptea de neuitat
s-a terminat!
A fost parca un vis anost
si eu l-am crezut adevarat:
ce prost!
Cred ca trebuie sa beau o cafea,
sa-mi limpezesc mintea
si sa vad din nou ca ea este moartea.
Eva
1.
acum eu cred ca ar fi mai bine
sa ma trezesc,
sa ma limpezesc
in saliva ei dulce.
apoi o sa o ingrijesc,
o sa-i ling ranile
ce au ramas nelinse.
ranile mai adanci o sa le adancesc
cu-n bat, voi cauta ceva dracesc.
o vad din departare
cum se-ngrijeste
regeste.
o sa-mi smulg parul de pe piept,
o sa-mi smulg piele de pe maini,
o sa-mi rup o bucata de creie
si o bucata de inima draceasca.
le lipesc una langa alta
si o creez din nou.
2.
a venit in sfarsit timpul mult asteptat
sa pot pleca si eu la hibernat
in rece pamant,
in viermanos lut.
barlogul este inca mic -
mi-as lua si iubirea cu mine dar n-am loc,
mi-as lua si iub iea cu mine in loc de foc.
casa mea de iarna are sase scanduri:
una pentru picioare, una pentru cap,
una pentru mana dreapta, una pentru mana stanga,
una pentru burta, una pentru spate.
casa mea de iarna se afla deasupra iadului,
cu cinci metri mai jos de pamant.
intr-o noapte s-a schimbat tot ce stiam
despre mine, despre ea, despre noi.
i-am vazut aripile in ultima noapte cand ne iubeam
si parul de abanos, de strigoi.
3.
eu rad, ea rade, noi zambim
fara sa stim
de ce eu rad, ea rade, noi zambim.
o cuprind in brate,
o sarut
pe obraz, pe umeri,
ma retrag
pe gat, pe buze,
ma ascund
pe nas, in ochi.
o ating usor
pe coapse albe de fildes,
pe sani timizi.
o iubesc si ma intreb
oare este un inger?
o iubesc si ma intreb
de ce plange?
o sarut
pe nas acvilin, pe ochi celest,
ma retrag
pe buze sangerii, pe gat de fildes,
ma ascund
pe umar inaript, pe obraz imbujorat.
Adam si Eva
- Uneori se deschid usi ce ar trebui sa ramana inchise pentru totdeauna
iar uneori usi ce ar trebui sa se stea deschise se inchid aiurea.
Imi vine uneori sa te iau in brate, sa te strang tare la piept
si sa tip in gura mare: “Sarpe! Vino, te astept!”
- Din cand in cand imi trece prin suflet o intrebare ciudata:
Oare iubirea ta a fost adevarata sau doar mimata?
Nu stiu daca te mai pot iubi asa cum te-am iubit intregi ere.
Nu stiu! Oare tot ce a fost intre noi a fost intr-adevar iubire ?
- Nu pot, nu stiu sau nu vreau sa raspund la aceste intrebari aiurite.
De unde putem noi sti ce este iubirea, dragostea?
Raspunsurile nu cred ca le vom gasi pe pergamente aurite.
Nu! Nu putem sti ce este iubirea!
- Imi este foame si as vrea sa mananc din fructul cunoasterii,
poate astfel voi da spre biruire taina dragostei…
Unde este Sarpele pe care tu-l astepti cu ganduri chinuite ?
Cheama-l Adam! Eu il astept acum sa ma ispiteasca la a ta rugaminte.
- Am auzit de la Ingeri ca noi suntem primii care nu stiu ce este iubirea
si un Arhanghel prevestea ca dupa noi vor fi alti si altii - se va crea omenirea.
Ce-mi esti tu Eva, ce-mi sunt pasarile, lacurile si florile din jurul meu
totul pentru mine este tot acelasi lucru si nu simt diferit nimic mereu.
- Profetul a grait Adam? Spune-mi: intr-adevar a grait in limba lui de foc?
Intr-adevar vom crea eu si tu omul in acel oribil loc?
Daca asa este atunci destinul ne-a fost scris in norii albi de sus
si orice-am face tot va fi nevoie de-un Isus.
- Si totusi n-am gasit raspuns la intrebarea ce ne-am pus:
Oare iubirea, dragostea exista pe ascuns?
As musca din fructul cunoasterii sa aflu ce-i iubirea
dar Arhanghelul a spus ca primul om va fi femeia!
- Inainte sa devin primul om pe pamant
vreau sa stiu daca vei sta cu mine-n mormant.
Spune-mi Adam, ma iubesti atat de mult
incat sa-ti petreci vesnicia cu mine-n pamant?
- As vrea sa-ti raspund ca te iubesc de la cer pana la pamant,
as vrea sa-ti pot spune ca te iubesc si voi sta cu tine-n mormant.
Dar ce este iubirea, vezi tu, eu inca nu stiu, n-am aflat
raspunsul vesnicelor intrebari ce in veacuri m-au framantat.
- Uite Sarpele. Se apropie incet, se-ascunde printre umbre de lumina
ce se varsa peste fructul cunoasterii - poate aflu ce-i iubirea.
Arhanghelul a grait Sarpe fara rost: viclean
Profetul a scris ca Eu voi fi primul pamantean!
- Spune-mi acum Eva ce-i iubirea?
Merita sa-mi dau uitarii nemurirea?
Eva! Unde esti, unde te-ai ascuns?
sau Soarele pe pamant a si apus?
- Adam! Cheama Sarpele cel viclean din nou la tine,
cheama-l si spune-i ca vrei sa simti iubirea alaturi de mine.
Vino si tu aici langa mine, in acest oribil loc
sa simti al dragostei, iubirii foc!
- Este oare pamantul ultimul loc in care putem afla iubirea?
Raspunde-mi Eva! Spune-mi cum imi pot minti nemurirea!
Sarpe! Vino, te astept langa pomul cunoasterii eterne!
Se aud Arhanghelii Eva cum canta divine catrene!
- Uite Sarpele cel viclean se-apropie in umbrele ramurilor
si se-aseaza langa pom cu-n mar in mana asemeni cersetorilor
ce vor aparea ca ciupercile pe acest pamant
pana cand un Adam si o Eva se vor afla in acelasi mormant.
- Si tu, animal viclean, vrei sa ma faci la nemurirea mea
sa renunt doar ca sa aflu si eu ce-i iubirea?
Atunci… te invoc Spirit de pamant:
sculpteaza-mi si mie un mormant!
- Am auzit profetul lumii, Adam! Scria in cartea lui roasa de timp
ca lumea nu va mai fi aceeasi fiind populata cu ghimpi!
Se va cunoaste frumusetea, se va cunoaste uratenia
si toti oamenii vor cunoaste, vor stii ce-i iubirea!
- Intr-adevar Arhanghelii au decis astfel pentru mine?
Intr-adevar sunt menit sa fiu in pamant alaturi de tine?
Daca tot voi sta alaturi de tine o vesnicie
voi lua ceasul sa masor cate clipe or sa fie.
- Uneori ma gandesc ca tu chiar m-ai iubit intr-adevar
si stau si-astept acum sa sufar in fata supremului Adevar.
Iti voi aduce un ceas, batran muritor,
sa masori timpul cat vei fi sub umbra de nor.
- Se aud tunete in departare printre nori -
este asa ciudat sa fim din nou muritori!
Idiotul pe Arhangheli tare s-a suparat
pentru ca nu s-au ferit de urechile unui vechi pamantean.
- In curand vom intra amandoi in pamant
si vom imparti acelasi rece mormant!
Oare a meritat intr-adevar sa aflam ce-i iubirea
dand spre uitare nemurirea?
……………………………………………………
- Eva! Unde esti iubirea mea? Unde te-ai ascuns?
Simt cum ma duc singur spre al vietii apus…
- Adam! Vino sa ne invelim amandoi cu acelasi pamant!
Iubirea ne-a adus pe amandoi in acelasi viermanos rece lut…
Profetul
De-a lungul timpului a stat la capatul lumii ca un imparat
viitorul lumii trasandu-l cu rigla cumpatat.
Strange pana sa de fulger in mana sa zbarcita de timp
si isi duce singur coroana lumii de ghimpi.
Sange-n picaturi cade pe vechiul albastru pamant -
apar Arhanghelii de foc rand pe rand in rand.
Vine peste el, mana de foc ii ingheata,
ploaia il loveste naprasnic in fata.
Singur in lume, exilat vechiul imparat
pe vechiul taram - pamant fermecat -
invoca vantul - vechi amic -
sa-i tina companie in lumea de lumini!
Se-apleaca asupra cartii sale roasa de timp:
“ Lumea va fi populata cu miliarde de ghimpi
si nici marele Spirit de pamant, nici Eu
nu vom rezista in fata creatiei omului, Dumnezeu!”
Pasare neagra
Din vant apare-n rand un punct,
frunzele se zbat, se rostogolesc cazand
in aer, in gol alunecand
pe piatra rece de mormant.
Frunzele se misca-n vant,
o pasare se elibereaza plecand
spre zare-n-ntunecare
pierzandu-se-n mare.
Mormintele se scutura in vale -
apa isi face drum prin lumea mare.
Pasarea neagra se-ntoarce de unde a plecat
se-aseaza in cuib, se pregateste pentru innoptat.
Lumini de noapte apar in mare
serpi de raze verzi se-ncolacesc,
creaza un zumzet dracesc
ce se pierde-n zare!
Se aude in departare un murmur
, se-nvarte-n jur imprejur
un viscol de soapte adormite
peste mult iubitele morminte.
Gardianul Ingerilor de pamant
se-apleaca peste al ultimului suflet mormant,
isi intinde ciocul catre cerul innorat
- cenusiu, trist, suparat.
1.
La capatul mormantului de lut
va sta ca si astazi un Inger de pamant.
Lacrima-i va fi roua de dimineata
ce-i va potoli setea de dincolo de viata.
Si din cand in cand, ca un gand,
se va auzi glasul unui vant,
calator, o veste cu el aducand:
“Cerule, ai primit in dar un Inger de pamant!”
2.
Frunzele fasaie sub pasii ei trecatori
lasand urme efemere pentru muritori.
Aripi de ceata ii strabat spatele arcuit
sub povara ultimului suflet ruginit.
Norii plumburii deasupra ei se-aduna
astupandu-i cu umbra fiecare urma.
Vantul se apropie pe furis, usor
lacrimi varsa pentru ultimul suflet de dor.
Priviti acum in zare, in departare,
cum ingerul cu sufletul ultim dispare.
Priviti acum Ingerul mortii si Ingerul de pamant
cum se-ndreapta senini catre ultimul mormant.
Fantasma
1.
Stau in lumina difuza,
cu mintea confuza,
rabdator in clipe,-n amanunte,
urmaresc ale timpului minute.
Trec usor o apa rece,
chipul sa-ti creeze.
Din punct un punct se creaza,
chipul incet ti se contureaza.
Apar culori in rand pe rand,
contururi amestecand.
O pata de sange timid apare
estompand culori amare.
Raze albastrii se ivesc in Soare
luminand intreaga mare.
Din contur un alt contur se iveste,
se creaza o imagine de poveste.
2.
Stau pe malul marii si privesc
fantoma iubirii mele.
Valurile marii se cutremura
sub pasii ei usori,
zburatori.
Nisipul este brazdat de o usoara urma,
vantul in urechi imi murmura;
soapte de iubire cu glasul ei divin
imi strabat sufletul din plin.
Pe buze imi poposeste
un bob de nisip,
calator,
si sub grauntele insipid
gust sarutul ei zambitor.
Din bratele mele se desprinde,
se-ndreapta spre zarea ce se-aprinde.
Valurile in adancimi o ascund in mare.
Ma uit in departare - astept noaptea
cu-nfrigurare.
Cortina cade
1.
Lumanarile au incetat sa mai arda,
vantul indeamna fiecare om sa decada,
fulgerele cad in praguri de lumini albastre
si cerul se cutremura sub furia teribilelor astre.
Pamantul se sparge in bucati mii si mii,
oamenii se arunca-n ale haosului furii,
aerul se ridica si pleaca-n univers,
lumini se apleaca si cad din ce in ce mai des.
Focuri naprasnice in vid se-aprind,
creaturile luminii in dueluri se ating,
fiintele toate se ineaca in al luminii sange
si picaturi de ceara cad din ochii luminii ce plange.
Si intunericul apare cu ai sai orbi
condusi de ai destinului corbi.
Si incet aripi se-ntind
si lumanari se sting.
2.
Din departare se-aud strigate infioratoare,
tipete si lumini apar in fata-i orbitoare.
Razele lunii se opresc in zbor si cad pe pamant,
maini se desprind si isi iau avant.
Isi intoarce capul si se uita inapoi,
alearga, calca prin noroi.
Se-mpiedica de raze de intuneric albastre,
se sperie de stralucirea ciudatelor astre.
Trece printre cruci, se fereste de imagini crude,
se-mpiedica, se ridica, si cu piciorele ude
intoarce capul si se uita inapoi,
alearga, calca prin noroi.
Vestmantul ei alb se prinde in fier ruginit,
se prinde-n disperare in vestmant ciupit,
se rotesc lumini ce nu ar trebui sa fie
si cad bulgari de pamant prin vie.
Si se-mpiedica de albul ce rasare din mormant,
trupul sau devine una cu palidul pamant,
intoarce capul speriata si se uita inapoi,
alearga, calca prin noroi.
Picaturi murdare de sange ii cad peste fata palida,
si privirea i se pierde in lumina, avida,
prin fata ei se perinda valuri de ceata, raze amare,
si simte cum incet cade-n noroi, se-adanceste si moare.
Pamantul din jurul ei e cald si in el se afunda,
ochii, privirea in orbite i se scufunda.
Sangele picura din ce in ce mai des,
ochi ciudati ii clipesc din Univers.
Copacii se apleaca-n bataia aprigului vant,
lumini ii strabat jalnicul mormant,
limba-i simte gustul dulce si patetic
se intoarce si cerceteaza cerul temeinic.
Se chinuie sa se ridice si nu poate -
este prinsa intre ale mortii soapte,
deschide ochii si cu privirea zboara-n Univers –
lumini o strapung din ce in ce mai des.
Sulite de lumini pieptul ii strapung,
ii invadeaza sufletul si fiecare gand.
Bratele slabite cad sub al sau corp
si-ntuneric apare ultim al destinului corb.
Un zeu printre insecte
Z Agnanam
1. Cuvintele nu fac altceva decat sa bruieze ceea ce simtim in mod fundamental. Nu pot exprima haosul din mintea fiecaruia. Sunt liniare, pe cand gandurile sunt concomitente.
2. Gandurile exista inainte de a avea argumente. Nu poti descrie o idee in cuvinte fara alte cuvinte. Gandurile sunt atomice, de sine statatoare.
3. Cum poti exprima acea emotie profunda, acel gand continuu cu un singur cuvant, cuvant ce sa nu depinda de altele? Un cuvant ce sa-si incorporeze propria definitie.
4. Aceste cuvinte slabe ce nu pot reda realitatea sunt singurele ce ma mai tin in viata si-mi soptesc existenta unui trecut maiestuos. Un timp uitat.
A Deja-Vu
1. Suntem prinsi in capcana timpului nostru. Rar privim dincolo de el, si nici atunci nu scapam in totalitate. Alegerea de azi o facem prin prisma alegerii de ieri influentand un lant ce se extinde in decursul a mii de generatii.
2. Suntem atasati de trecut. Altfel cum ne-am putea defini, daca nu prin propriul trecut? De ne-am defini prin prezent nu am fi decat o foaie alba. O foaie alba ce nu poate fi scrisa, caci viata nu ne este decat o succesiune de "prezenturi".
3. Am fi toti la fel, identici, nedeosebiti unul de celalalt. Am cauta pe cineva sa ne completeze, cand fiecare in goliciunea sa este deja complet? Am inainta in timp, cand moment dupa moment am fi aceiasi?
4. Am ramane statui in timp. Toti identici in acelasi spatiu, aceeasi statuie. Doar un bloc de ciment, fara regrete, remuscari, fara planuri, dorinte sau vise. Un bloc de piatra rece, nepasator, privit in treacat, cu uimire si neintelegere de catre cei ce au ales sa ramana in capcana trecutului lor.
5. Ce altceva este o fotografie, daca nu o statuie bidimensionala a unui trecut mereu prezent. Cei din ea nu-si cunosc viitorul - se afla intr-un prezent continuu. Fiecare a ramas prins in acelasi gand, pozitie, miros, lumina.
6. Bucuria viitorului si regretul trecutului stau acum prinse in timp. La sfarsitul zilei, fotografia va fi aceeasi, cu toate ca experientele zilei au fost altele.
7. Sa te trezesti dimineata, sa te uiti pe geam lasandu-te prada luminii de primavara, sa asculti zgomotul pasarilor, vantului si oamenilor de pe strada, sa stii ca ai un nume, sa stii un trecut imutabil - si un regret prins in el, dar fara sa realizezi ca esti intr-un prezent continuu: nu ai fi atunci prins intr-o fotografie?
8. Vei continua insa sa traiesti prezentul, ce asemeni bandei lui Moebius, se va intoarce in sine. Vei continua ziua avand povara un regret permanent. Acum vei percepe lumea in mod diferit de ciclul anterior, dar cand inceputul va veni din nou, vei realiza diferentele prezentului? Undeva vei fi simtit ca prezentul il traiesti din nou, un deja-vu te va conecta cu un infinit de prezenturi - toate ale tale. Dar acest deja-vu este eluziv - nu-l poti apuca, nu-l poti controla: de indata ce-l percepi dispare, luandu-ti orice speranta ca vei putea percepe si intelege diferentele dintre toate acele prezenturi.
9. Vei incerca mereu sa prelungesti acea fereastra prin prezenturi suprapuse, cu speranta ca vei gasi sfarsitul chiar in momentul in care memoria prezenturilor traite va fi fotografiata si vei incepe noul ciclu cu o memorie noua, diferita de memoriile din toate celelalte inceputuri.
10. Iar atunci fotografia prezentului se va afla in mainile tale. Un prezent ce-ti poate da o speranta desarta ca poti repara greselile prinse in capcana memoriilor mute.
B Maya
1. Fotografia este fada. Memoria iti este in ceata amintirilor. Iti privesti corpul, zambetul si chipul imortalizat pe o hartie. Nu ai tremura daca in ochii tai ai vedea mustrarea trecutului? Ca ai fost acolo si nu ai facut tot posibilul? Nu ai dat tot ce ai putut, ci ai stat deoparte intr-un alt prezent?
2. Cand treci dincolo de hotarele timpului este greu sa-ti privesti prezentul in fata. Sa te vezi in toate stadiile in acelasi moment si sa incerci sa faci ordine in ele. Dureri si bucurii, sperante si regrete suprapuse asemeni unor cadre de animatie desenate la intamplare. Cum ai putea sa le pui in ordine cand nu stii care este inceputul, care este sfarsitul? Cand nu stii daca exista un inceput si un sfarsit?
3. Poate mirosul de piersici pe care il lasa mereu in urma. Sau lumina rosiatica de la asfintitul urmarit de amandoi ca pe un mesager al vestilor de mult uitate. Ori acel zgomot usor, abia perceptibil, al inimii celuilalt, chiar de ar fi fost la mile departare. Te-ar ajuta oare sa creezi un inceput si un sfarsit?
4. Cine ar avea curajul sa mearga pe marginea randurilor scrise si rescrise de atatea ori? Cand trecutul din memorie se diferentiaza de cel al celorlalti, ai mai crede ca exista sfarsit si inceput?
5. In sinea ta ai spera. Aceeasi speranta prinsa in fotografia ce va avea sa fie facuta. Speranta pare a fi eterna si coerenta, indiferent de multitudinea de prezenturi. Speranta este aici, iar aici este oriunde esti acum. Oricat de mica ar fi, cuprinde totul.
6. Cand simti rasaritul soarelui, speri ca celalalt este langa tine. Speri ca totul a fost o minciuna, o gluma macabra facuta de viata pe seama ta. Dar incet, in aceeasi speranta se infiltreaza regretele. De ce nu i-ai spus totul? De ce nu i-ai aratat totul? De ce nu ai fost acolo? De ce a trebuit sa jonglezi printre realitati, punandu-i in pericol pe ceilalti? In acele prezenturi, totul parea sa aiba o logica bine definita, dar acum, fara persoana ce te facea sa te simti complet, nimic nu mai are sens.
7. Ce se va fi intamplat daca ai fi fost acolo cand ti-a strigat numele? Oare nu-ti cunosteai numele in acel prezent?
8. Acest prezent a venit fara un nume. Te orientezi si te adaptezi numelui pe care ceilalti il folosesc abuziv asupra ta. Il accepti supus vointei timpului, dar in sinea ta simti ca nu esti tu, ci un impostor.
9. Sunetul inimii, mirosul lasat in urma, culoarea luminii din juru-i - toate sunt in amintirile tale prinse-n timp, dar doar atat. Nu esti tu din acel prezent, din acel ciclu temporal. Esti altceva, esti altcineva.
10. Durerea de atunci, tipatul ce-ti striga numele de la mii de lumi departare te-au facut sa aluneci dincolo de timp si sa pierzi pana si imaginea chipului sau. Si al tau.
11. La sfarsit te vei fi inecat intr-o platforma de vise doar pentru a-i simti din nou privirea. Pentru a-i vedea din nou chipul. Pentru a auzi din nou tipatul ce-ti va fi purtat numele asezandu-l cu forta in memoria-ti muta, sfaramand-o in bucati si recreand-o cu un mic adaos.
12. Iti stii numele, dar oare esti tu? Iar acel strigat ce te-a trezit din somnul acestei dimineti, este oare doar o fantasma? Si pana la urma, cine te-ar putea striga daca tu nu stii decat ce nume porti?
C Bean-sidhe
1. Aceeasi dimineata. Acelasi soare. Aceeasi lumina. Acelasi pat. Acelasi zgomot. Aceeasi respiratie in ceafa. Sunt aceleasi, dar altele. Ti-ai auzit numele si ai deschis ochii. Ai privit. Ai vazut umbra de langa tine. Prinzi o amintire aruncata-n vant - acelasi deja-vu eluziv. Respiratia in soapta nu a fost altceva decat un curent de aer. Umbra in coltul ochiului te-a amagit in retraire.
2. Iti incordezi auzul in speranta ca ii vei mai auzi inca o data glasul strigandu-te. Te-ai obisnuit deja cu miscarile timpului memoriilor tale. Astepti rabdator acea senzatie de nedescris, senzatia de cadere in sine. O cadere in care senzatia predominanta este cea de dezlipire de propriul eu, de propriul corp. Undeva in tine te pierzi si te regasesti in acelas timp.
3. Dezlipit de propriul eu, de propriul timp, de propriul loc te poti deplasa fara nici o piedica majora decat tresarirea, realizarea propriei calatorii. Cand vei fi realizat ca nu mai esti tu, atunci vei fi redevenit tu.
4. Cand singurul lucru care-ti dadea un rost ti-a fost smuls din brate, ce te mai tine in viata? Memoriile dispar incetul cu incetul, stele ce se sting de pe cer. Doar insistenta asupra lor le tine in loc.
5. Regretul ca nu ai tinut mai strans? Speranta ca totul este doar un vis, ca te vei trezi intr-un final? Ca va fi acolo cand te vei trezi?
6. Nimic nu te tine in viata mai bine si mai sigur decat furia. Furia asupra tuturor celor care te-au abandonat sa lupti singur impotriva propriei singuratati. Impotriva propriei abandonari.
7. Ce ai simtit atunci cand ai vazut intunericul din abisul spiritului tau? Cand speranta a fost pur si simplu sfaramata sub greutatea negurii iar toate regretele inghitite intr-un foc mistuitor?
8. In alt timp ai fi stins focul cu propriile lacrimi si maini. Dar acum lacrimile-ti sunt pacura iar ochii foc. Ai devenit Shiva, distrugatorul lumilor.
D Shiva
1. Cand tu esti creatorul lumii, ai mai lasa omenirea sa traiasca in tradarea lor? Ei au fost cei care in prostia lor ti-au smuls motivul de a trai, motivul de a le tine lumea pe umeri.
2. Ce rost mai au ei acum? Ce rost mai are totul? Cu un singur cuvant, cu o singura privire ai putea distruge universul. Pentru asta ai fost creat. Sa te lepezi de umanitate si sa o arunci in abisul ignorantei sale.
3. Lumina zambetului sau iti alina orice durere, iti domolea setea de razbunare. Dar acum este doar o amintire pierduta in timp. O amintire fada ce nu te poate linisti.
4. Intunericul din tine se ridica si in vapaia flacarilor te inconjoara. Iti infierbanta spiritul si setea de razbunare. Cine mai are scapare?
5. Totul arde in jurul tau. Omenirea priveste prapadul si nu-ti realizeaza prezenta. Esti un zeu printre insecte.
6. Lasi furia, ura si razbunarea sa curga din tine. Este prea multa.
7. In zborul tau te opresti pe malul marii. Sunetul lin iti patrunde fiecare colt al mintii.
8. Glasul sau te inconjoara.
E Enso
1. Raul vocii sale iti potoleste setea. Focul din vene ti se stinge.
F Cronus
1. Cum ar fi? Sa te doara ceva atat de tare, incat tipatul mut din tine sa gaureasca tesutul tuturor universurilor. Sa-ti vezi si sa simti toate versiunile tale: toate posibilele sperante si regrete simtite in acelasi moment.
2. Sa-ti aduci aminte trecuturi care nu sunt ale tale dar care fac parte din tine. Sa vezi viitorul, linii ce se intrepatrund, mereu prinse de prezent si de trecut, si sa realizezi ca singura decizie ce ar fi stat in mainile tale a fost un punct fix, neschimbat, neschimbabil.
Download this book for your ebook reader.
(Pages 1-66 show above.)